PRIN ŢARA JIULUI DE SUS – „Randoneé”

Gorjeanul Gorjeanul

Cu ceva timp în urmă  adresam provocarea (haideţi să-i spunem şi aşa) de a efectua, chiar dacă afară este iarnă, parcurgerea unor trasee începând de la cele ce nu depăşeau o jumătate de oră şi până la ture montane în toată regula prin  lumea de vis a spaţiului montan de pe Jiul de Sus.

Chiar dacă majoritatea dintre noi suntem obişnuiţi cu turismul de vară când timpul este favorabil deplasării şi nu sunt necesare multe obiecte de echipament, turele de iarnă îşi au frumuseţea lor rece. Bineînţeles că nu trebuie să ne aventurăm pe trasee dificile ori care sunt închise circulaţiei turiştilor în anotimpul hibernal, sunt  suficiente câteva zeci de minute ori poate ore pentru a străbate trasee ori porţiuni din ele, scopul fiind relaxarea şi „încărcarea bateriilor” cum spun concitadinii noştri.
Câteva dintre acestea, după modelul „randonee” cum mai este numit acest procedeu  în Occident, pot fi parcurse în zona submontană din partea de nord a judeţului până chiar în Defileul Jiului unde cei ce administrează Parcul Naţional format pe aceste locuri au şi amenajat câteva trasee ce parcurg părţi din perimetrul mai sus menţionat. Având plecarea din Meri ori Lainici, două dintre acestea, sub forma unui circuit, pot oferi privitorilor şi implicit celor ce le parcurg  peisaje şi momente de neuitat. Încă o dată, trebuie să fac precizarea că echipamentul trebuie să fie în concordanţă cu anotimpul, chiar dacă mai sunt perioade de soare şi nu este recomandabil consumul de alcool chiar dacă traseele li se par unora un fleac.

 

De asemenea, un traseu uşor tot de tipul „randonee” este cel din Lainici care urmăreşte drumul forestier aflat pe malul stâng al Jiului şi unde după 700-800 m a fost amenajat de administraţia parcului un loc de tabără,  iar acolo chiar în aceste zile se poate amenaja un picnic (era să spun la iarbă verde) în decorul alb cu Jiul curgând alene  pe margine.

Drumul continuă să însoţească Jiul oferind celor ce au avut îndrăzneala să-l parcurgă peisaje de excepţie  până la confluenţa cu Chiţul, un pârâiaş de unde cei ce au pregătirea fizică necesară pot urca pe drumul forestier ce însoţeşte pârâiaşul în amonte  până la Piatra Argelelor iar dacă vremea este prielnică până la Mormântul Florii de unde se deschide o panoramă unică asupra crestei Parângului.
Defileul Jiului se poate vedea în aceste zile şi efectuând o excursie cu trenul plecând din Tg-Jiu ori Bumbeşti-Jiu până la Livezeni ori Petroşani. Locuri mirifice, peisaje spectaculoase ce nu pot fi văzute din maşină vor impresiona cu siguranţă pe cei ce hotărăsc să întreprindă o drumeţie, tură montană în circuit ori o traversare a Defileului cu trenul şi de ce nu chiar cu pasul.
Mugurel Petrescu - Gorjeanul.ro

Mai multe din această categorie: « Presa locala Ce sa vezi »

Informatii

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
Pentru informații detaliate despre celelalte programe coofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Site realizat prin proiectul: Măsuri de îmbunătățire a managementului şi conştientizare publică în Parcul Național Defileul Jiului.

Abonare la Newsletter

Prin abonare la stiriile noastre, nu veti ramane niciodata neinformat.
Noi nu trimitem spamuri!